Robert Șerban: A cincea roata

Interviuri cu Mircea Cartarescu, Andrei Plesu sau Gabriel Liiceanu se pot citi in toate publicatiile culturale din Romania. Aproape in fiecare saptamina, o revista din tara da lovitura si prinde in plasa unul din titani. Rindul intii al celebritatilor sufocate de jurnalisti e, din cind in cind, completat de cite un nou-venit contextual (ministru al educatiei sau al culturii, scriitor de succes din strainatate in turneu prin patria-mama), insa „nucleul tare“ e intotdeauna format din cinci-sase VIP-uri „de fond“. Urmeaza rindul al doilea, alcatuit din scriitori remarcabili, non VIP-uri (mai discreti, sau mai putin mediatizati): Serban Foarta, Mihai Sora, Cornel Ungureanu, Nicolae Breban, Vlad Zografi si altii. Apoi sint scriitorii-jurnalisti, care conduc reviste, vineaza ei insisi interviuri si, accidental, se mai intervieveaza intre ei: Cristian Tudor Popescu, Al. Cistelecan, Mircea Mihaies, Pavel Susara (lista e, iarasi, lunga). In sfirsit, sint scriitorii „de mijloc“, care tinjesc sa fie luati din cind in cind la intrebari si care, de multe ori, se ofera, „intr-o doara“, sa trimita un interviu. La urma de tot vin autorii retrasi, scriitorii disparuti din viata publica. Pentru a sta de vorba cu calugarul Savatie (Bastovoi) putini s-ar deranja, probabil, sa bata drumul pina la manastire.

Asa arata ierarhia trofeelor din contemporaneitatea noastra culturala, iar sumarul cartii de interviuri a poetului timisorean Robert Serban (el insusi un remarcabil scriitor-jurnalist!) o reflecta perfect. Exemplele de mai sus fac parte, toate, din acest index. Cu specificarea ca textele dialogurilor care alcatuiesc cartea n-au fost preluate din presa scrisa (Robert Serban conduce, altfel, un saptaminal – Focus vest), ci din script-urile unei emisiuni televizate – A cincea roata, de la Analog TV.

Cum, din pacate, nu numai publicatiile, ci si ariile de acoperire ale televiziunilor din Romania sint supuse aceleiasi segregari zonale (ardelenii cu ardelenii si bucurestenii cu bucurestenii), putini sint, cred, telespectatorii din afara Ardealului care au reusit sa-l urmareasca pe Robert Serban. De aceea, publicarea unei astfel de carti la o prestigioasa editura bucuresteana, care sa suplineasca (sic!) deficientele televiziunii, e o idee binevenita. Ea poarta numele emisiunii, care sugereaza ca peste tot in Romania (de aceasta data!) cultura ar fi a cincea roata de la caruta – adica ceva futil, marginal, un moft pentru cei care nu vor sa lase alfabetizarea sa moara. O rezervatie pentru cei 10.000 de cititori ai celor 200 (!) de reviste literar-culturale. Ce sa caute, altfel, calugarul Savatie intre stirile de la ora cinci si filmele de actiune ale binecunoscutelor televiziuni bucurestene, ale caror programe sint modelul absolut, copiat de posturile din provincie?

Desi multe dialoguri pornesc de la un ingrijorator complex de inferioritate al culturii scrise in fata audio-vizualului (in ceea ce priveste receptarea), pe care-l resimt multi scriitori, jurnalisti culturali si editori deopotriva, ele reusesc sa demonstreze tocmai ca literatura, arta sau cultura nu sint, in nici un caz, subiecte marginale. Robert Serban isi provoaca interlocutorii cu intrebari-capcana, de tipul „este doar o parere, dar de citiva ani nu se mai intimpla nimic in literatura romana?“ sau „lumea nu mai merge la teatru, cinematograful a cistigat intiietatea, ca spectacol vizual?“. Insa acesta e trucul: facind pe avocatul diavolului, jurnalistul obtine o reactie puternica, smulge de la invitat, fara a se folosi de cleste, amanunte si picanterii; situindu-se mereu in opozitie, moderatorul isi sileste interlocutorul sa construiasca o argumentatie, sa sustina si sa explice acele stari de fapt pe care el, scriitorul aparent ignorant intr-ale scrisului, se preface a nu le pricepe.

Sint mijloacele presei comerciale aplicate, insa, culturii, ceea ce face ca aceste convorbiri sa fie nu numai extrem de interesante si instructive, dar si foarte vii. Robert Serban e intotdeauna foarte bine documentat, la zi cu subiectele actualitatii, dar si cu cartile sau cu biografia invitatilor. E adevarat, moda talk-show-urilor culturale a ajuns si la televiziunile bucurestene, iar unii moderatori (ai Realitatii TV, de exemplu), ei insisi nume de calibru, reusesc sa adune o parte din personalitatile pe care Robert Serban le-a avut ca invitati la Timisoara. Unele discutii pot fi, uneori, interesante, atunci cind ziaristii ad hoc nu-si aduleaza invitatii „intangibili“ si cind se plictisesc sa le serveasca mingi la fileu prin intrebari de tipul „nu-i asa ca… ?“. Punind insa dialogurile lui R. Serban fata in fata cu sferturile si jumatatile de discutii-periaj din week-end-uri pe care, nu-i asa, le vede toata tara, nu stiu cine are de pierdut: noi, ca Robert nu-i bucurestean, sau Realitatea TV, ca n-are sediu la Timisoara?

Doua sint diferentele de substanta. In primul rind, pentru Robert Serban nu exista „monstri sacri“, imbracati in armuri de neatins (nu stiu daca la asta contribuie si distanta fata de moda VIP-urilor, care face furori in Capitala). Daca interlocutorul ezita sau ocoleste subiectul, moderatorul il prinde in corzi, insista pina obtine fie si o jumatate de raspuns, dar stie mereu cind sa se opreasca, fiind intotdeauna fermecator, delicat, plin de eleganta. Apoi, pentru Robert nu exista subiecte de neatins: pe Mircea Cartarescu il descoase in legatura cu Jurnalul („au dreptate cei care denigreaza, intr-un fel sau altul, Jurnalul?“), cu renuntarea la poezie, cu bursele in Germania, pentru a-l intreba, la un moment dat, de ce a divortat. O face insa cu mult tact: „Vreau sa-ti pun o intrebare usor delicata.

In urma cu doi ani, ai facut un pas extrem de important si, totodata, destul de dificil pentru un creator care are nevoie de liniste, de calm, de o anumita obisnuinta in legatura cu contextul in care scrie: ai divortat. (…). Ce determina un scriitor sa faca un asemenea pas?“. Cu Serban Foarta sta de vorba despre batrinete, iubiri pierdute, performante sexuale si… lolitism: „O sa ajungi la 13, ii spuneam in zeflemea lui Pedro (povesteste Serban Foarta, n.m.), desi lolitismul (fara pedofilie) e ceva normal, ba chiar banal“. Cel mai interesant dialog e, cred eu, cel cu Stefan Bastovoi (calugarul Savatie), care ofera o perspectiva pe cit de surprinzatoare, pe atit de remarcabila despre relatia dintre literatura si calugarie: „Sint multe taine pe care nu le poti dezvalui. (…) Multe lucruri nu trebuie spuse. Unele sperie. Aici intervine pericolul de a cadea in slava aceea desarta care te paste ca scriitor: sa faci din calugarie o tema literara“.

Cel mai mare merit al lui Robert Serban e insa acela ca reuseste, mereu, sa se adecveze la context, la interlocutor. Nu impune subiectele, nu vine cu intrebarile de acasa, ci lasa conversatia sa curga, fiind mereu pregatit sa prinda firele din aer. Pentru asta e nevoie, pe linga o buna cunoastere a literaturii si a actualitatii, de flexibilitate, deschidere si talent. Calitati care se regasesc din plin in aceasta carte, motiv pentru care, o spun din nou – oricit s-ar supara colegii ziaristi, fie ei din Bucuresti sau din provincie – e un model de jurnalism fara egal in presa actuala.

Material preluat de pe www.observatorcultural.ro

Disponibilitatea cărții vezi în catalogul online.