Despre singurătatea victimelor…
Marți, 25 martie 2025
În aceste vremuri tulburi și periculoase, am primit un mesaj încurajator de la eseistul polonez Krzysztof Czyżewski. El este un prieten de lungă dată, cel care a înființat în jurul anului 2000 Café Europa, un grup de scriitori din Europa Centrală și de Est între care m-am numărat, care a organizat spectacole poetice în diverse orașe europene timp de aproape două decenii. Krzysztof e un scriitor profund angajat în cauza Europei de Est și a poporului ucrainean. La trista aniversare a trei ani de război în Ucraina, el mi-a trimis un poem al poetului ucrainean Ostap Slyvynsky și nota explicativă de mai jos. Umanismul lor profund ne poate încuraja și pe noi. (Magda CÂRNECI)
Notă la poezia lui Ostap Slyvynsky
Krzysztof CZYŻEWSKI
Singurătatea victimelor. Acesta este noul „Campo di Fiori“*. Un alt rug ridicat pentru ereticii forței contondente a imperiului și a rațiunii legitimate prin înrobire. Ucrainenii au experimentat multă solidaritate în lume. Dar aceasta nu este suficientă pentru a-i împiedica să se simtă singuri. Abandonul politic sau militar – ele nu sînt definitive, pot fi negociate și, cel puțin parțial, prevenite. Cu toate acestea, există un alt tip de abandon – alteritatea de a fi o victimă și, în consecință, singurătatea de a experimenta adevărul despre violență și război. Moartea celor dragi doare, la fel ca foametea, distrugerea și vagabondajul, dar în egală măsură și uneori mai mult – da, într-adevăr – doare singurătatea în adevăr. Lumea și, prin urmare, noi/eu putem avea cele mai bune intenții, ne putem asculta propriul raționament, putem spune că nimic nu este alb și negru, putem repeta eterna mantră despre pace și că umaniștii ar trebui să stea departe de arme… Și nici măcar nu ne va trece prin minte că asta poate răni victimele războiului și că le adîncește singurătatea.
Ce se poate face în privința asta? Mai mult de un lucru. Orice formă de solidaritate și ajutor este esențială. Și este important să înțelegem că ajutorul militar în Ucraina nu este o formă separată de sprijin, ci o parte a ajutorului umanitar, care determină existențialul să fie sau să nu fie. Știu că acest lucru poate intra în conflict cu raționamentul multora, așa cum s-a întîmplat cu al meu. Dar tocmai acesta este momentul în care putem străpunge singurătatea victimelor sau măcar să ne apropiem radical de ele. Da, uneori cu prețul străpungerii noastre înșine. Am înțeles asta în orașul Sarajevo asediat. Uciderea a mii de locuitori ai săi a durat trei ani, însoțită de o orchestră globală de voci care ne-au convins că umanitarismul nostru ar trebui să se oprească la hrănirea victimelor. Odată ce îmbrățișați singurătatea celor pe moarte, nu vă veți mai despărți de ea pentru tot restul vieții și veți privi lumea cu alți ochi. Și cu fiecare escaladare a violenței, înainte de a da voce propriilor argumente, cei în cauză vor încerca să asculte vocea victimei. Poate că aceasta este cel mai mult ce putem face pentru a le sparge singurătatea – să dăm voce celor violați și uciși, să ne deschidem către adevărul ereticilor minții înrobite.
„Cei care mor aici, cei singuri,/ uitați de lume,/ limba noastră devine pentru ei/ limba unei planete străvechi.“ Totul nu este încă pierdut. Putem încă lupta pentru ca limba lor să fie înțeleasă de noi. Și astfel să ne schimbăm vorbirea, atît de dureros de străină celor nevinovați care pier. Spre deosebire de Czesław Miłosz, care a scris poemul Campo di Fiori în afara zidurilor ghetoului din Varșovia, Ostap Slyvynsky scrie poezia Ce este războiul din interiorul Ucrainei. Există multe diferențe între circumstanțele celor doi, dar un lucru pe care îl au în comun este singurătatea victimelor și persistența înfricoșător de nezdruncinată a celor care „știu întotdeauna mai bine“. Între timp, persistența de la om la om, care în fața valului în creștere al întunericului ni se pare încă o minune, este încă posibilă. Căci încă sîntem capabili să ne autodepășim, să ne transcendem propria neputință și, ca să folosim expresia ucraineană peremohty, să adăugăm cîteva pagini de adevăr al singuraticului la manualele tipărite fără coautorul lor.
Ofer propria mea traducere a poeziei scrise de Ostap Slyvynsky la începutul acestui an.
Ce este războiul?
Ostap SLYVYNSKY
Într-o zi s-ar putea decide să se scrie un astfel de manual
dar noi nu vom fi invitați să fim co-autori
pentru că alții știu întotdeauna mai bine ce este războiul
pentru că alții știu întotdeauna mai bine
în regulă
dar un capitol
un capitol dați-ni-l nouă
oricum nu veți mai găsi altceva după
acesta va fi capitolul despre tăcere
cine nu a fost la război nu știe ce este tăcerea
sau poate o știu
și noi nu știm
ca peștii care nu știu despre apa care îi hrănește și petrolul care-i omoară
așa cum șoarecele de apă nu ştie de întunericul care-l ascunde de pescăruș dar
îl ascunde și pe pescar
hai să scriem acest capitol
știu că vă e frică de sînge, așa că îl vom scrie cu apă
apa pe care rănitul a cerut-o cînd nu a mai putut înghiți și doar
a privit-o
apa care curgea printr-un acoperiș spart
apa care poate fi folosită în loc de lacrimi
da – vom veni la voi cu apă
nu vom lăsa nici o urmă de neșters
pe sloganurile și valorile voastre pe care le-am folosit greșit
iar acum nu mai știți cum să le arătați copiilor voștri
acestea vor fi cele cîteva pagini ale noastre
și doar cîțiva vor ști că ele nu sînt goale
Tradus din engleză în română de Magda CÂRNECI
What Is War
Ostap Slyvynsky
Someday they may decide to write such a textbook
but we won’t be invited as co-authors
because others always know better what war is
because others always know better
all right
but one chapter
one chapter give it to us
you won’t find any further reading anyway
this will be the chapter on silence
who hasn’t been to war doesn’t know what silence is
or maybe they do
and we don’t know
as fish do not know about the water that feeds them and the oil that kills them
as the vole mouse doesn’t know about the darkness that hides it from the kingfisher but
it also hides the kingfisher
let us write this chapter
i know you’re afraid of blood so we’ll write it with water
water that the wounded man asked for when he couldn’t swallow anymore and just
stared at it
water that flowed through a broken roof
water that can be used instead of tears
yes – we will come to you with water
we will not leave any indelible marks
on your slogans and values that we have misused
and now you don’t know how to show to your children anymore
these will be our few pages
and only a few will know that they are not empty
translated by Krzysztof Czyżewski
Articolul se găsește în nr. 987 din 12-18 martie 2025 al revistei Obervator Cultural și poate fi citit în Sala de lectură.
